Lumea mea
Schelete aruncate-n vant-
sunt acum visele mele,
Tip,dansez si plec cantand
in lumea-n care toate-s grele.
Si crezi ca eu nu stiu ce fac?
Ei bine-ti spun:tu crezi gresit,
In lumea mea...eu ma imbrac,
mananc,privesc,sunt fericit!
O lacrima-mi curge acum
Dar imediat o voi uita,
Caci viata mea este un drum
pe care tu...nu-l vei afla.
Cuvinte-aiurea poate scriu
si spun,si fac numai prostii,
Dar dragul meu,inca sunt viu,
Asteapta,nu ma parasi!
Vorbeam cu o prietena cum ca eu inca refuz sa cred ca lumea e atat de rea,cum,dealtfel,refuz sa cred ca parintii isi pot abandona copiii/copiii isi pot abandona parintii atunci cand acestia au cea mai mare nevoie de ajutor.
Probabil am mai spus ca sunt studenta la psihologie,acum imi fac practica la un spital de boli mentale.Ei bine,e foarte trist ce intalnesti acolo,dar am prins atata drag de oamenii aia(desi am fost doar de doua ori)incat nu as vrea sa renunt sa mai merg.As face tot posibilul sa-i pot ajuta sa-si revina,insa stiu ca nu pot.
Imi promit eu mie ca voi face tot posibilul sa aduc zambetul pe buzele acestor oameni,si sper din tot sufletul sa ma tin de cuvant(singurul lucru pe care-l pot face+sa-i ascult,si sa-i ajut cu ce pot-sper sa pot)!
Cand am scris poezia asta am fost inspirata de ei.
Fiecare are lumea lui,dar noi,"astia care ne consideram sanatosi"(desi sunt mult mai multi bolnavi in exterior decat in curtile spitalelor de genul acesta)avem si o lume comuna,"o lume sociala" sa spun asa.
Ma rog...as putea continua,dar nu mai vreau.
Schelete aruncate-n vant-
sunt acum visele mele,
Tip,dansez si plec cantand
in lumea-n care toate-s grele.
Si crezi ca eu nu stiu ce fac?
Ei bine-ti spun:tu crezi gresit,
In lumea mea...eu ma imbrac,
mananc,privesc,sunt fericit!
O lacrima-mi curge acum
Dar imediat o voi uita,
Caci viata mea este un drum
pe care tu...nu-l vei afla.
Cuvinte-aiurea poate scriu
si spun,si fac numai prostii,
Dar dragul meu,inca sunt viu,
Asteapta,nu ma parasi!
Vorbeam cu o prietena cum ca eu inca refuz sa cred ca lumea e atat de rea,cum,dealtfel,refuz sa cred ca parintii isi pot abandona copiii/copiii isi pot abandona parintii atunci cand acestia au cea mai mare nevoie de ajutor.
Probabil am mai spus ca sunt studenta la psihologie,acum imi fac practica la un spital de boli mentale.Ei bine,e foarte trist ce intalnesti acolo,dar am prins atata drag de oamenii aia(desi am fost doar de doua ori)incat nu as vrea sa renunt sa mai merg.As face tot posibilul sa-i pot ajuta sa-si revina,insa stiu ca nu pot.
Imi promit eu mie ca voi face tot posibilul sa aduc zambetul pe buzele acestor oameni,si sper din tot sufletul sa ma tin de cuvant(singurul lucru pe care-l pot face+sa-i ascult,si sa-i ajut cu ce pot-sper sa pot)!
Cand am scris poezia asta am fost inspirata de ei.
Fiecare are lumea lui,dar noi,"astia care ne consideram sanatosi"(desi sunt mult mai multi bolnavi in exterior decat in curtile spitalelor de genul acesta)avem si o lume comuna,"o lume sociala" sa spun asa.
Ma rog...as putea continua,dar nu mai vreau.
Comentarii
Trimiteți un comentariu