Treceți la conținutul principal

Pe cat de dulce-pe tot atat de-amara!

Nu am mai scris de foarte mult timp.Nu am mai avut despre ce....Nu am mai avut nici macar imaginatie.Acum imi vars din nou nemultumirile pe aceasta pagina....

Se pare ca aripile ne sunt taiate de nenumarate ori.Ma intreb cum de mai au puterea sa creasca?Dar ce vorbesc,puterea sta ascunsa in noi...in suflete noastre.Dar ce e oare sufletul?Orice as citi despre acesta,nimic nu reuseste sa ma convinga ca aia reprezinta el cu adevarat. Pentru mine e ca un magnet de energii.Strangem atatea energii pozitive,negative,incat il incarca si il transforma.Si tocmai din cauza,ca se transforma mereu,nu ii pot gasi o definitie potrivita.Asa ca sufletul,pentru mine,ramane suflet si atat!

Ei bine,al meu momentan e gri!Simt ca a adunat mai multa energie negativa din jur,decat ar fi trebuit.Ma bucur ca,totusi,nu e negru...

Nu de mult si nu pentru mult timp,lucrez la o gradinita.Copiii,ei bine,sunt copii.Iti aduc atata bucurie!Nu e usor sa lucrezi cu ei.Sunt mici si nu stiu multe lucruri.Daca ar putea intelege(desi sunt sigura ca undeva,acolo,sunt niste persoane mai mature decat ne putem imagina)le-as spune atat de multe lucruri despre viata asta.Dar nu vreau sa-si piarda bucuria pe care o port acum in suflete si pe chip.

Sunt dezamagita!Sunt dezamagita de lume,poate ca si de mine.Pot mai mult si nu fac!Stiu ca in viata esti luat de prost daca esti bun...Si mi-e frica.Sunt la inceputul "taramului adultilor" si am intrat in el cu atata amaraciune.
Nu poti face nimic.Trebuie sa fii un profitor nenorocit ca sa reusesti;sa ai ce ti se cuvine,sau poate ceva mai mult,sa traiesti bine!

Sa traiesti bine...auzi,ce vorba tampita!
Viata asta e un rahat turcesc,pe cat de dulce-pe tot atat de-amara!!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Melancolie

M-a cam apucat melancolia de mana,si vad ca vrea sa ma traga alaturi de ea,in fundul patului desfacut si plin de lacrimi uscate. Asa as vrea sa dau vina pe vremea asta cacacioasa,dar nu pot,stiu ca nu din cauza ei am starea asta de tot rasul altora,nu al meu. Vad ca lacrimile incearca din rasputeri sa-mi mangaie obrazul,dar genele se impotrivesc,vor sa le tina captive in temnita ochilor. Doua tot au reusit sa evadeze,dar pupilele joaca rolul paznicilor,poate isi vor face si ele bine meseria la fel cum au facut jardienii plamani in postarea de mai jos. Butoiul de lacrimi uitate a iesit putin la suprafata oceanului de melancolie,dar poate am sansa sa gasesc o sticluta de fericire.Pune o picatura pe o foaie veche,scrie cu ea sarutul tau,bag-o in sticluta si arunc-o pe marea mea,pentru a-mi aduce zambetul asa cum faci mereu. O voi astepta!

Vis

Uneori ma uimeste subconstientul meu.Cat de departe poate sa ajunga!?Cat de intortocheate pot fi unele vise!?Mi-ar placea chiar mult sa le descifrez,dar doar pe unele dintre ele,nu pe toate. E atat de ciudat cum poti disparea dintr-un loc intr-altul in mai putin de o fractiune de secunda dar actiunea ramane aceeasi,cum din urata uratelor esti mai frumoasa decat zeita frumusetii,cum vorbesti cu mama in corpul tatalui... De ce scriu acum despre vise?Ei bine,din cauza ca noaptea trecuta am avut un vis foarte ciudat si am incercat sa-i dau de cap,sa vad de la ce a pornit totul. Mie-mi plac mult povestile,legendele si chestiile de genu.Am o pretena care,saraca,e inebunita,de fiecare data cand aflu ceva nou ii spun si ei,ii multumesc ca ma asculta chiar si atunci cand,poate,nu vrea(la fel e si cu proverbele,imi plac proverbele,si am momente in care la fiecare fraza trebuie sa adaug cate unul,bineinteles sa aiba legatura cu subiectul),din nou,multumesc Andreea ! Asa,sa scriu in continuare tre...

Crini

Uneori vantul din exterior se inteteste in interiorul trupului meu.Inima e o piatra agatata de lantic,o piatra in multe culori stravezii.Acesta este motivul pentru care ecoul vantului rasuna din toate colturile.Venele fiind goale,motorul fiind stricat. Inelul negru de pe deget incearca sa semnifice legatura pe care o am cu cinii,cu crinii albi asezati frumos in vaza,in vaza unui pictor care isi aranjeaza pe panza toata bucuria,tristetea... Trandafirii uscati se odihnesc si acum pe birou.Asteapta ziua in care vor invia,in care isi vor recapata culoarea de altadata. Ei sunt singurii care stiu ca in acea zi vei veni tu cu o vaza plina de crini albi.Tu vei fi cel care le va reda culoare,care va reda inimii forma si textura initiala si care va transforma inelul negru intr-unul plin de cuvinte. Crinii imi stiu secretul,imi stiu gandurile,ma stiu pe mine.Nu pe cea care se zareste in oglinda,ci pe cea care se oglindeste in ochii albastrii uneori inundati de lacrimi,fie ca sunt ele de fericire ...