Crini

Uneori vantul din exterior se inteteste in interiorul trupului meu.Inima e o piatra agatata de lantic,o piatra in multe culori stravezii.Acesta este motivul pentru care ecoul vantului rasuna din toate colturile.Venele fiind goale,motorul fiind stricat.
Inelul negru de pe deget incearca sa semnifice legatura pe care o am cu cinii,cu crinii albi asezati frumos in vaza,in vaza unui pictor care isi aranjeaza pe panza toata bucuria,tristetea...
Trandafirii uscati se odihnesc si acum pe birou.Asteapta ziua in care vor invia,in care isi vor recapata culoarea de altadata.
Ei sunt singurii care stiu ca in acea zi vei veni tu cu o vaza plina de crini albi.Tu vei fi cel care le va reda culoare,care va reda inimii forma si textura initiala si care va transforma inelul negru intr-unul plin de cuvinte.
Crinii imi stiu secretul,imi stiu gandurile,ma stiu pe mine.Nu pe cea care se zareste in oglinda,ci pe cea care se oglindeste in ochii albastrii uneori inundati de lacrimi,fie ca sunt ele de fericire sau tristete.Petalele lor ma ascund cand am nevoie,parfumul lor ma invaluie cand vor sa alunge singuratatea,puritatea lor ma intareste,cand slabiciunea mea ma doboara.Ma ingrijesc la fel cum pictorul a avut grija de fiecare detaliu al operei sale,la fel cum tu vei avea grija de o viata,de doua,de patruzeci si noua.
;))
Sper ca nu va fi o dovada de obraznicie daca indraznesc sa specific ca acesta opera este realizata de domnul Valeriu Pantilimon...creatorul unui tablou care mi-a servit ca sursa de inspiratie.