Treceți la conținutul principal

Lumea mea

Lumea mea

Schelete aruncate-n vant-
sunt acum visele mele,
Tip,dansez si plec cantand
in lumea-n care toate-s grele.

Si crezi ca eu nu stiu ce fac?
Ei bine-ti spun:tu crezi gresit,
In lumea mea...eu ma imbrac,
mananc,privesc,sunt fericit!

O lacrima-mi curge acum
Dar imediat o voi uita,
Caci viata mea este un drum
pe care tu...nu-l vei afla.

Cuvinte-aiurea poate scriu
si spun,si fac numai prostii,
Dar dragul meu,inca sunt viu,
Asteapta,nu ma parasi!

Vorbeam cu o prietena cum ca eu inca refuz sa cred ca lumea e atat de rea,cum,dealtfel,refuz sa cred ca parintii isi pot abandona copiii/copiii isi pot abandona parintii atunci cand acestia au cea mai mare nevoie de ajutor.
Probabil am mai spus ca sunt studenta la psihologie,acum imi fac practica la un spital de boli mentale.Ei bine,e foarte trist ce intalnesti acolo,dar am prins atata drag de oamenii aia(desi am fost doar de doua ori)incat nu as vrea sa renunt sa mai merg.As face tot posibilul sa-i pot ajuta sa-si revina,insa stiu ca nu pot.
Imi promit eu mie ca voi face tot posibilul sa aduc zambetul pe buzele acestor oameni,si sper din tot sufletul sa ma tin de cuvant(singurul lucru pe care-l pot face+sa-i ascult,si sa-i ajut cu ce pot-sper sa pot)!
Cand am scris poezia asta am fost inspirata de ei.
Fiecare are lumea lui,dar noi,"astia care ne consideram sanatosi"(desi sunt mult mai multi bolnavi in exterior decat in curtile spitalelor de genul acesta)avem si o lume comuna,"o lume sociala" sa spun asa.
Ma rog...as putea continua,dar nu mai vreau.
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Melancolie

M-a cam apucat melancolia de mana,si vad ca vrea sa ma traga alaturi de ea,in fundul patului desfacut si plin de lacrimi uscate. Asa as vrea sa dau vina pe vremea asta cacacioasa,dar nu pot,stiu ca nu din cauza ei am starea asta de tot rasul altora,nu al meu. Vad ca lacrimile incearca din rasputeri sa-mi mangaie obrazul,dar genele se impotrivesc,vor sa le tina captive in temnita ochilor. Doua tot au reusit sa evadeze,dar pupilele joaca rolul paznicilor,poate isi vor face si ele bine meseria la fel cum au facut jardienii plamani in postarea de mai jos. Butoiul de lacrimi uitate a iesit putin la suprafata oceanului de melancolie,dar poate am sansa sa gasesc o sticluta de fericire.Pune o picatura pe o foaie veche,scrie cu ea sarutul tau,bag-o in sticluta si arunc-o pe marea mea,pentru a-mi aduce zambetul asa cum faci mereu. O voi astepta!
Un comentariu
Citiți mai multe

Vis

Uneori ma uimeste subconstientul meu.Cat de departe poate sa ajunga!?Cat de intortocheate pot fi unele vise!?Mi-ar placea chiar mult sa le descifrez,dar doar pe unele dintre ele,nu pe toate. E atat de ciudat cum poti disparea dintr-un loc intr-altul in mai putin de o fractiune de secunda dar actiunea ramane aceeasi,cum din urata uratelor esti mai frumoasa decat zeita frumusetii,cum vorbesti cu mama in corpul tatalui... De ce scriu acum despre vise?Ei bine,din cauza ca noaptea trecuta am avut un vis foarte ciudat si am incercat sa-i dau de cap,sa vad de la ce a pornit totul. Mie-mi plac mult povestile,legendele si chestiile de genu.Am o pretena care,saraca,e inebunita,de fiecare data cand aflu ceva nou ii spun si ei,ii multumesc ca ma asculta chiar si atunci cand,poate,nu vrea(la fel e si cu proverbele,imi plac proverbele,si am momente in care la fiecare fraza trebuie sa adaug cate unul,bineinteles sa aiba legatura cu subiectul),din nou,multumesc Andreea ! Asa,sa scriu in continuare tre...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Crini

Uneori vantul din exterior se inteteste in interiorul trupului meu.Inima e o piatra agatata de lantic,o piatra in multe culori stravezii.Acesta este motivul pentru care ecoul vantului rasuna din toate colturile.Venele fiind goale,motorul fiind stricat. Inelul negru de pe deget incearca sa semnifice legatura pe care o am cu cinii,cu crinii albi asezati frumos in vaza,in vaza unui pictor care isi aranjeaza pe panza toata bucuria,tristetea... Trandafirii uscati se odihnesc si acum pe birou.Asteapta ziua in care vor invia,in care isi vor recapata culoarea de altadata. Ei sunt singurii care stiu ca in acea zi vei veni tu cu o vaza plina de crini albi.Tu vei fi cel care le va reda culoare,care va reda inimii forma si textura initiala si care va transforma inelul negru intr-unul plin de cuvinte. Crinii imi stiu secretul,imi stiu gandurile,ma stiu pe mine.Nu pe cea care se zareste in oglinda,ci pe cea care se oglindeste in ochii albastrii uneori inundati de lacrimi,fie ca sunt ele de fericire ...
3 comentarii
Citiți mai multe