
M-a cam apucat melancolia de mana,si vad ca vrea sa ma traga alaturi de ea,in fundul patului desfacut si plin de lacrimi uscate.
Asa as vrea sa dau vina pe vremea asta cacacioasa,dar nu pot,stiu ca nu din cauza ei am starea asta de tot rasul altora,nu al meu.
Vad ca lacrimile incearca din rasputeri sa-mi mangaie obrazul,dar genele se impotrivesc,vor sa le tina captive in temnita ochilor.
Doua tot au reusit sa evadeze,dar pupilele joaca rolul paznicilor,poate isi vor face si ele bine meseria la fel cum au facut jardienii plamani in postarea de mai jos.
Butoiul de lacrimi uitate a iesit putin la suprafata oceanului de melancolie,dar poate am sansa sa gasesc o sticluta de fericire.Pune o picatura pe o foaie veche,scrie cu ea sarutul tau,bag-o in sticluta si arunc-o pe marea mea,pentru a-mi aduce zambetul asa cum faci mereu.
O voi astepta!
foarte frumos ... dar si putin trist
RăspundețiȘtergere