Treceți la conținutul principal

Am scris...

Am scris mai demult cum intr-o dimineata drumul spre scoala mi se parea interminabil,si cum ca ecoul propriilor mei pasi pe zapada ma inspaimanta.Ei bine,astazi,imi doream ca drumul spre scoala sa fie mai lung,orele sa dureze mai mult,"sa mai fim liceeni,macar putin".Anul trecut cand imi vorbea cineva despre nostalgia de la sfarsitul celor 12 clase,mai ca il injuram in fata,imi doream sa termin,sa plec din locul ala "oribil".Acum as mai vrea sa mai petrec putin timp acolo,intre cei patu pereti,alaturi de cele 27 de suflete.Sunt sigura ca imi va fi dor de certurile care se iscau din fel si fel de motive copilaresti,de respiratiile celorlalti care sunau ca un ecou pentru respiratia mea.Cum a spus un coleg,poate ca vom mai veni in curtea scolii dupa ce terminam,dar nu va mai fi acelsi lucru,pauzele nu vor mai fi cum erau odata,pline datorita noua,datorita tipetelor noastre,degeaba curtea va fi impanzita de cei mai mici,nu va mai fi acelasi farmec fara noi.Noi,"handicapatii" scolii!
Statea afara,in curte,in fata unei usi de fier,in spatele careia isi face veacul centrala care incearca sa ne incalzeasca iarna de iarna,si ma uitam in fata mea,bucuria celor care au iesit in pauza,ca probabil au scapat de ora de chimie,sau romana,dupa caz,le acoperea fata,sau tristetea celor care probabil au luat o nota mica,sau indiferenta lor,sau..,sau...si ma simteam bine acolo.Ma gandesc ca la facultate,de asemenea,vom avea prieteni,insa nu ca in liceu,nu va mai fi o familie numeroasa in 4 metrii patrati,ci vor fi multe familii(care probabil nici membrii lor nu se cunosc intre ei)intr-un spatiu de 20 metrii patrati(cred).Nu va mai fi la fel.
Intr-un fel sunt fericita,s-a mai terminat un capitol din viata mea,acum scriu ultima pagina,si pana la urma la orice sfarsit e si un inceput,dar m-a cuprins si nostalgia.Imi va fi dor de toti,chiar si de ducesele care faceau parada modei pe pietrele ascutite,facandu-si praf tocuri,si praful lor,asternandu-se pe buzele roz tuguiate,chiar si de cei care fredonau melodiile lui Salam,intr-un mod in care nici ei nu intelegeau ce spun,chiar si de cei care ascultau Metalica si dadeau din plete in umbra facuta datorita stalpului pe care se afla cosul de baschet.In va fi dor de fiecare in parte,chiar si de cei pe care nu i-am observat,si-au jucat si ei rolul,si pentru asta merita aplaudati.Toti meritam aplaudati.De ce?Ei bine,suntem printre persoanele care inca mai merg la scoala si sunt dornici sa invete ceva(sau nu,dar isi fac prezenta).
Imi pare rau ca in ceilalti ani nu am fost la fel de apropiati ca acum.Dar nah,ce sa faci,intotdeauna la sfarsit e mai frumos(acum depinde si ce sfarsit)
Inca patru ani s-au dus.Parca numai cand a fost banchetul de clasa a VII-a,maine e asta de a XII-a...

Comentarii

  1. foarte frumos spus...
    vreau sa cred ca o sa ramanem prieteni si o sa ne mai cautam asa, uneori:D
    sau macar sa ne salutam civilizati:)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Melancolie

M-a cam apucat melancolia de mana,si vad ca vrea sa ma traga alaturi de ea,in fundul patului desfacut si plin de lacrimi uscate. Asa as vrea sa dau vina pe vremea asta cacacioasa,dar nu pot,stiu ca nu din cauza ei am starea asta de tot rasul altora,nu al meu. Vad ca lacrimile incearca din rasputeri sa-mi mangaie obrazul,dar genele se impotrivesc,vor sa le tina captive in temnita ochilor. Doua tot au reusit sa evadeze,dar pupilele joaca rolul paznicilor,poate isi vor face si ele bine meseria la fel cum au facut jardienii plamani in postarea de mai jos. Butoiul de lacrimi uitate a iesit putin la suprafata oceanului de melancolie,dar poate am sansa sa gasesc o sticluta de fericire.Pune o picatura pe o foaie veche,scrie cu ea sarutul tau,bag-o in sticluta si arunc-o pe marea mea,pentru a-mi aduce zambetul asa cum faci mereu. O voi astepta!

Vis

Uneori ma uimeste subconstientul meu.Cat de departe poate sa ajunga!?Cat de intortocheate pot fi unele vise!?Mi-ar placea chiar mult sa le descifrez,dar doar pe unele dintre ele,nu pe toate. E atat de ciudat cum poti disparea dintr-un loc intr-altul in mai putin de o fractiune de secunda dar actiunea ramane aceeasi,cum din urata uratelor esti mai frumoasa decat zeita frumusetii,cum vorbesti cu mama in corpul tatalui... De ce scriu acum despre vise?Ei bine,din cauza ca noaptea trecuta am avut un vis foarte ciudat si am incercat sa-i dau de cap,sa vad de la ce a pornit totul. Mie-mi plac mult povestile,legendele si chestiile de genu.Am o pretena care,saraca,e inebunita,de fiecare data cand aflu ceva nou ii spun si ei,ii multumesc ca ma asculta chiar si atunci cand,poate,nu vrea(la fel e si cu proverbele,imi plac proverbele,si am momente in care la fiecare fraza trebuie sa adaug cate unul,bineinteles sa aiba legatura cu subiectul),din nou,multumesc Andreea ! Asa,sa scriu in continuare tre...

Crini

Uneori vantul din exterior se inteteste in interiorul trupului meu.Inima e o piatra agatata de lantic,o piatra in multe culori stravezii.Acesta este motivul pentru care ecoul vantului rasuna din toate colturile.Venele fiind goale,motorul fiind stricat. Inelul negru de pe deget incearca sa semnifice legatura pe care o am cu cinii,cu crinii albi asezati frumos in vaza,in vaza unui pictor care isi aranjeaza pe panza toata bucuria,tristetea... Trandafirii uscati se odihnesc si acum pe birou.Asteapta ziua in care vor invia,in care isi vor recapata culoarea de altadata. Ei sunt singurii care stiu ca in acea zi vei veni tu cu o vaza plina de crini albi.Tu vei fi cel care le va reda culoare,care va reda inimii forma si textura initiala si care va transforma inelul negru intr-unul plin de cuvinte. Crinii imi stiu secretul,imi stiu gandurile,ma stiu pe mine.Nu pe cea care se zareste in oglinda,ci pe cea care se oglindeste in ochii albastrii uneori inundati de lacrimi,fie ca sunt ele de fericire ...